Apoi a urmat orăşelul Villafranca Montes De Oca, curat, cochet şi liniştit. Am vizitat ruinile mănăstirii San Felix din sec. 6-7, situată la intrarea în oraş, biserica Santiago, o construcţie din sec. 18, am intrat într-un hotel modern şi tot admirând o clădire alta am ajuns la poalele muntelui Oca. Urcuşul a fost dur, brusc, dar am rezistat, animată de frumuseţea peisajelor de munte şi de răcoarea aerului. Sus, în munte, o splendoare: drumul bun, umbră, flori, alei printre copacii seculari, poieniţe pentru odihnă şi tot aşa 12 km. până la San Juan de Ortega. A fost cel mai frumos traseu de până acum. Am observat, că îmi place muntele.
San Juan de Ortega, situat la o altitudine de 1040 m. este un sătuc cu cca 40 locuitori. Aici este o mănăstire şi o biserică frumoasă. Poartă numele lui Juan de Ortega, în mare promotor al Drumului lui Santiago, care împreună cu maestrul său Santo Domingo de la Calzada a construit poduri şi biserici. Băştinaş din împrejurime a trăit între a. 1080-1163. A murit în Najera, după o perioadă de timp, corpul său a fost reînhumat în Capela Sfântul Nicole la mănăstirea din localitatea ce-i poartă numele, la construcţia căreia şi-a adus aportul personal. Biserica este cunoscută şi datorită miracolul ce are loc în timpul echinopţiului de primăvară, la ora cinci seara, lumina soarelui pătrunde prin fereastră şi cade direct pe burta Maicii Domnului, semnificând simbolul Naşterii. Fenomen cunoscut ca”miracol” sau „misterul luminei”.
Nu departe de biserică se află un izvor cu apă rece, unde pelerinii îşi răcoresc picioarele obosite de mers. Am aplicat şi eu procedura, care mi-a prins foarte bine. Aici am făcut cunoştinţă cu o doamnă, însoţitoarea unui grup de turişti străini, care s-a dovedit interesată de turismul din România şi Moldova. Am găsit teme de discuţie şi până la urmă am făcut schimb de adrese.
Drumul a continuat la fel de comod printre copaci până la Agès. Aici am căutat-o pe Ana Maria, proprietara unui albergue din localitate, aveam o altă misiune de la Leonid. Întâlnirea a fost foarte emoţionantă, până la lacrimi. Mi-a propus să rămân, că i-ar face plăcere să aibă grijă de mine, dar eu aveam o mare dorinţă de a merge mai departe. Şi am continuat. Am ajuns la Atapuerca, o localitate mică celebră prin faimoasa bătălie din a. 1054 între regii din Leon şi Castiliia şi că în urma săpăturilor arheologice s-au descoperit urme preistorice. De la început planificasem să rămân aici, dar după un mic popas într-un parc, am avut senzaţia că mai pot merge şi am luat direcţia săgeţii galbene. Intenţionam să mai parcurg vreo 4-5 km. Dar am făcut o confuzie de orientare şi am mers mult mai mult, până am ajuns într-o localitate mică pe nume Cardeñuela Río Pico. Aici eram doar 4 pelerini, dintre care doi, un cuplu matrimonial, care au păţit la fel ca mine. I -am cunoscut mai bine pe Luciana şi Ghert. El este de origine din Estonia, ea din Brasilia, s-au cunoscut în Spania şi de cinci ani sunt căsătoriţi. O pereche frumoasă, învăluită în armonia dragostei. După 34 kilometri parcurşi aveam nevoie de odihnă şi linişte, exact ceea ce ne putea oferi această localitate. Până la Burgos sunt cam 14 km. o nimica toată. Dar asta va fi mâine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulţumesc pentru vizită şi mai poftim!