Plecarea din Burgos a fost destul de târzie. Conform programului, ieşirea din albergue este admisă doar la ora 7 dimineaţa. Aceasta i-a făcut pe unii pelerini să fie nervoşi, obişnuiţi să înceapă călătoria mult mai devreme. Eu cred, că şi acest program este făcut pentru benele pelerinilor. Traseul are atâtea frumuseţi, care neapărat trebuie văzute la lumina zilei. Dintre ele aşi menţiona clădirea Universităţii şi cea a Rectoratului. Ultima incorporează şi faimoasa Poartă a Spitalului Regal (HOSPITAL DEL REY). Apoi, Drumul a cotit-o prin câmp, am mers ziua întragă, cu excepţia câtorva mici localităţi, printre lanuri de grâu, greu în spic ca „vrabia” şi mormane de pietre scoase de pe lanuri. Cerul era deschis iar soarele dogorâtor. După 30 de km. parcurşi, am făcut un popas de noapte în Hontanas, o localitate mică, cu o singură stradă, fără nici un magazin, dar cu două restaurante bune, unul cu o piscină super, care mi-a scos oboseala şi m-a ajutat să mă refac mai repede după o zi aridă. Alberguele, era într-o stare satisfăcătoare, reconstruit pe locul unui spital din epoca medievală, numită „Casa franceză”. Nu departe se află biserica parohială, construcţie din sec. 14. Spre seară „cumetrele” satului s-au adunat pe scaunele din faţa alberguelui, unicul loc public de aici şi au început a înşira poveşti locale. Urmăream şi mă miram cât de universale sunt „cumetrele”…
A doua zi a demarat în forţă, am vizitat ruinele mănăstirii Sfântul Anton (sec. 14), apoi uşor-uşor am ajuns la Castrojeriz. Chiar de la intrare în această localitate, rămâi frapat de imaginea formată de tandemul a două edificii notabile: cetatea din vârful muntelui şi biserica Maicii Domnului de la poalele lui. Dar surprizele oferite de această localitate continuă: pe o lungime de 1,5 km. sunt 7 obiecte de interes istoric - cetatea (sec. 9), două mănăstiri, 4 biserici. Este o localitate foarte frumoasă , pe drept cuvânt, merită titlul de localitate cu cele mai multe monumente de pe Drumul lui Santiago. Am traversat râul Pisuerga pășind peste un pod lung şi am ajuns în Provincia Palencia. Următorii vreo 20 km. au trecut printre grâne pe un drum descoperit. Azi am avut noroc că, cerul a fost acoperit de nori, care ne-au protejat de soarele dogorâtor. După multe dealuri înalte şi văi unele foarte adânci am făcut popas în localitatea Boadilla del Camino. M-am cazat într-un alberghue privat, cu piscină cu condiţii foarte bune. Pelerini mulţi, atmosfera caldă, în mare măsură graţie gazdelor: un tânăr argentinian pe post de gazdă al alberghuelui şi chelnerului de la restaurant. Două persoane foarte agreabile, care ne-au tratat cu mare dragoste şi atenţie. Seara am vizitat localitatea. În acest sătuc mic există o biserică impunătoare în care se păstrează o cristelniţă din sec. 13, în faţa am revăzut încă un „stâlp al justiţiei”, vestigiu medieval. Nu departe se află izvorul cu roată, loc preferat de pelerinii pentru popas de odihnă şi de apă. Pe înserate în curtea alberguelui a sosit un bărbat cu raniţa în spate, era prea târziu pentru cazare în albergue, anume acest fapt mi-a atras atenţia asupra persoanei respective. Ne-am salutat şi din vorbă în vorbă am aflat, că se numeşte Luis, să aibă vârsta cam de 55-60 ani, e din Zaragoza şi de două luni se află pe Drumul lui Santiago. A parcurs traseul Samport – Santiago într-o direcţie iar calea retur o repetă de două ori. Mi-a mărturisit, că nu vrea şi nici nu ştie cum să iasă de pe Camino de Santiago. Este prima lui călătorie pe Drumul lui Santiago, a rămas mirat, că eu ştiam despre acest traseu, iar el a aflat abia în anul acesta. Avea o înfăţişare decentă, privirea clară şi sigură, vorbirea coerentă, poate Vă gândiţi, că si-a pierdut mintea pe Camino… dar, nu era aşa! M-i s-a deschis ca o persoană interesantă, sensibilă, îndrăgostită de natură, de cântecul păsărilor de libertate, probabil prea mult timp a fost lipsit de aceste plăceri ale vieţii… Venise aici să întâlnească o pereche de italieni, pe care i-a cunoscut într-o situaţie interesantă. Mi-a povestit, că într-o seară, ajuns într-o localitate a constatat, că magazinul era închis deja iar alt local unde să mănânce nu era. Înfruntând foamea a decis să meargă mai departe. Mergea şi se ruga Sfântului Santiago să-l ajute. Şi ca prin minune vede înaintea lui un fruct, îl ridică mulţumeşte Sfântului, la câţiva paşi mai vede alt fruct. Le-a mâncat cu satisfacţie, bucuros că Sfântul l-a ajutat. A ajuns în altă localitate, s-a cazat în albergue şi aici a făcut cunoştinţă cu un cuplu de italieni, pe care venise să-i revadă aici. Din poveste în poveste, află, că tocmai ei pierduse acele două fructe, care i-au potolit foamea. Iată ce coincidenţă! Ne-am despărţit cu urări de bine, după ce mi-a dăruit o cremă de protecţie solară 40% ca să am grijă de pielea mea prea albă.
Următoarea zi am călătorit prin localităţi foarte frumoase, pe malul Canalului Castilla. Am trecut prin Fromista, unde am admirat biserica San Martin, o perlă a arhitecturii din sec. 11, am traversat localităţi bine amenajate, curate cu edificii istorico-culturale de mare interes. (Vezi foto).
Pe la mijlocul zilei am ajuns la Carrion de los Condes, un oraş de referinţă pe Camino de Santiago. În alberguele "Espiritu Santo", era lume multă, forfotă, în deosebi grupele de turişti numeroase…
Oraşul este cunoscut încă din epoca medievală pentru importanţa sa politică, religioasă, culturală şi social-economică a Spaniei. Este o etapă obligatorie pe Drumul lui Santiago pentru prezenţe valorice cum ar fi: Mănăstirii San Zoilo, Biserica Santiago, reedificată în a. 1849 şi Biserica Sfânta Maria, construcţie începută în sec. 12 şi definitivată în a. 1685 şi alte edificii importante, majoritatea dintre ele declarate monumente istorico-artistice naţionale.
Seara am participat la slujba religioasă. La sfârşit, pastorul a organizat un moment special pentru şi cu participarea pelerinilor. Ne-a fost repartizate Psalmuri, traduse în diferite limbi şi fiecare dintre noi am citit câte un fragment în limba pe care o cunoşteam. Ne-a binecuvântat şi cu urări de Buen Camino, plini de emoţii am părăsit Biserica Santa Maria.
Am reluat excursia prin oraş. Am vizitat Mănăstirea Zoilo o clădire impunătoare cu faţada împodobită de sculpturi impresionante, care păstrează un magnific iconostas în stilul epocii renaşterii. Istoria ei coboară în adâncul sec. 10, fiind ca proprietate a familie Beni-Gómez, una din cele mai influente familii din regatul Castilla şi Leon. Pe parcursul istoriei sale a îndeplinit diferite funcţii – a fost lipsită de titlul de mănăstire în a. 1835, recăpătat apoi în a. 1851, transformat în Seminar eparhial. La moment este un hotel de lux. În ultima perioadă acest monument a suferit un proces de renovare, care a culminat in a. 1993 prin descoperirea intrării occidentale a bisericii romane, considerată dispărută. Lucrările de renovare totală a Mănăstirii sunt în plină desfăşurare. Aici sunt păstrate moaştele Sfântului Zoilo şi Sfântului Felix.
Oraşul, are o arhitectură valoroasă, privelişti încântătoare, o frumoasă zonă de odihnă şi distracţii majoritatea amplasate pe malul râului Carrion.
