01.07.2009. Ziua a 14-a: Tosantos - Cardeñuela Río Pico.

Dis-de-dimineaţă m-am trezit cu o dispoziţie foarte bună. Am servit cina în comun cu toţi pelerinii, m-am despărţit de gazde având deja invitaţia lor pentru data viitoare şi cu certitudinea că voi reveni cât de curînd, am luat-o din loc.  Cerul era acoperit parţial cu nori negri, grei iar vântul sufla destul de harnic din direcţia nordică. Mergeam foarte uşor şi cu spor. Prima localitate a fost Villambistia despre care circulă o legendă a izvorului tămăduitor, în apa căruia dacă îţi moi capul, ajungi la Santiago într-o stare superbă. Era prea dimineaţă şi nu am riscat cu verificările. A urmat Espinosa del Camino unde se găseşte biserica parohială Asunción, în care se poate admira figura lui San Indalecio, discipol al lui Santiago, care împreună cu alţi şase evanghelişti au urmat tradiţia de propovăduire a creştinismului în peninsula Hispana.



Apoi a urmat orăşelul Villafranca Montes De Oca, curat, cochet şi liniştit. Am vizitat ruinile mănăstirii San Felix din sec. 6-7, situată la intrarea în oraş, biserica Santiago, o construcţie din sec. 18, am intrat într-un hotel modern şi tot admirând o clădire alta am ajuns la poalele muntelui Oca. Urcuşul a fost dur, brusc, dar am rezistat, animată de frumuseţea peisajelor de munte şi de răcoarea aerului. Sus, în munte, o splendoare: drumul bun, umbră, flori, alei printre copacii seculari, poieniţe pentru odihnă şi tot aşa 12 km. până la San Juan de Ortega. A fost cel mai frumos traseu de până acum. Am observat, că îmi place muntele.

San Juan de Ortega, situat la o altitudine de 1040 m. este un sătuc cu cca 40 locuitori. Aici este o mănăstire şi o biserică frumoasă. Poartă numele lui Juan de Ortega, în mare promotor al Drumului lui Santiago, care împreună cu maestrul său Santo Domingo de la Calzada a construit poduri şi biserici. Băştinaş din împrejurime a trăit între a. 1080-1163. A murit în Najera, după o perioadă de timp, corpul său a fost reînhumat în Capela Sfântul Nicole la mănăstirea din localitatea ce-i poartă numele, la construcţia căreia şi-a adus aportul personal. Biserica este cunoscută şi datorită miracolul ce are loc în timpul echinopţiului de primăvară, la ora cinci seara, lumina soarelui pătrunde prin fereastră şi cade direct pe burta Maicii Domnului, semnificând simbolul Naşterii. Fenomen cunoscut ca”miracol” sau „misterul luminei”. 
Nu departe de biserică se află un izvor cu apă rece, unde pelerinii îşi răcoresc picioarele obosite de mers. Am aplicat şi eu procedura, care mi-a prins foarte bine. Aici am făcut cunoştinţă cu o doamnă, însoţitoarea unui grup de turişti străini, care s-a dovedit interesată de turismul din România şi Moldova. Am găsit teme de discuţie şi până la urmă am făcut schimb de adrese.

Drumul a continuat la fel de comod printre copaci până la Agès. Aici am căutat-o pe Ana Maria, proprietara unui albergue din localitate, aveam o altă misiune de la Leonid. Întâlnirea a fost foarte emoţionantă, până la lacrimi. Mi-a propus să rămân, că i-ar face plăcere să aibă grijă de mine, dar eu aveam o mare dorinţă de a merge mai departe. Şi am continuat. Am ajuns la Atapuerca, o localitate mică celebră prin faimoasa bătălie din a. 1054 între regii din Leon şi Castiliia şi  că în urma săpăturilor arheologice  s-au descoperit urme preistorice. De la început planificasem să rămân aici, dar după un mic popas într-un parc, am avut senzaţia că mai pot merge şi am luat direcţia săgeţii galbene. Intenţionam să mai parcurg vreo 4-5 km. Dar am făcut o confuzie de orientare şi am mers mult mai mult, până am ajuns într-o localitate mică pe nume  Cardeñuela Río Pico. Aici eram doar 4 pelerini, dintre care doi, un cuplu matrimonial, care au păţit la fel ca mine. I -am cunoscut mai bine pe Luciana şi Ghert. El este de origine din Estonia, ea din Brasilia, s-au cunoscut în Spania şi de cinci ani sunt căsătoriţi. O pereche frumoasă, învăluită în armonia dragostei. După 34 kilometri parcurşi aveam nevoie de odihnă şi linişte, exact ceea ce ne putea oferi această localitate. Până la Burgos sunt cam 14 km. o nimica toată. Dar asta va fi mâine!

30.06.2009. Ziua a 13-a: Grañon – Tosantos – 22 km.

După dejunul servit într-o atmosferă caldă, m-am despărţin prieteneşte de gazdele din Grañon. Am urmat traseul de una singură. Ziua a fost foarte călduroasă, cu mult soare pe un drumul deschis, noroc de vântul care mai adia şi de peisajele încântătoare, care îşi arătau spledoarea după fiecare povârniş. Din Santo Domingo de la Calzada itinerarul dintre Najera şi Redecilla del Camino a fost modificat spre Sud, special pentru a trece prin localităţile în care a activitat San Juan de Ortega, ucenicul lui Santo Domingo de la Calzada. Am trecut prin câteva localităţi mici, care s-au dezvoltat şi au lăsat amprente în istoria Drumului lui Santiago. De exemplu, Redecilla del Camino, prima localitate din districtul Castilia/Leon şi din provincia Burgos, are o frumoasă biserică în numele Sfintei Maria (sec. 18), care conservă un valos vestigiu al Drumului lui Santiago, o crestelniţă de botez din sec. 12; Castildelgado; apoi am trecut prin Viloria, locul de naştere şi de botez a lui Santo Domingo de la Calzada. În biserica din localitate se păstrează crestelniţa în care a fost botezat Sfântul, cu regret nu a fost păstrată casa părintească, distrusă recent; sătucul Viilamayor del Rio (Mare oraş pe râu în traducere ), în glumă i se mai spune, “localitatea a trei minciuni”: 1. nu este oraş, 2. nu este mare, 3. nu are râu şi în cele din urmă oraşul Belorato, o aşezare de origine celtă, în evul mediu pe aici trecea hotarul dintre Castilia şi Navarra. S-a dezvoltat la poalele unui castel din care până în zilele noastre s- a păstrat doar un perete. Străzile înguste şi şerpuite cu treceri caracteristice epocii, toate cu ieşiere spre Piaţa Mayor (Mare), vorbesc despre numărul mare de locuitori ce trăiau aici. Măreaţa biserică “Santa Maria” şi ”San Pedro”(sec. 16 -17), spitalul “Nuestra Señora de Belén”, mănăstirea “San Francisco” contestă măreţia şi importanţa acestei localităţi în  vremuri îndepărtate. Ieşirea din oraş se face peste râul Tiron, peste podul construit în sec.12 de către regele Alfonso VI.









De aici am urmat Drumul spre Tosantos. A fost scurt, aşi  putut merge mai departe, dar aveam o misiune de îndeplinit şi am rămas aici. Am găsit albérguele, am transmis mesajul lui Jose Luis, gazda căminului, recepţionat cu curiozitate şi plăcere. După ce s-a mai potolit arşiţa, gazdele au organizat o excursie cu ghid la biserica rupestră “Virgen de la Peña”, situată la poalele munţilor ce înconjoară Tosantosul. Păstrează o icoană cu imaginea Fecioarei, lucrare din sec. 12. şi care, apropo, se află într-o stare de invidiat. Există o tradiţie bine păstrată şi îndeplinită cu mare fast, legată de aducerea acestei icoane din biserica rupestră, la începutul primîverii, în biserica din sat "Naşterea Maicii Domnului” şi întoarcerea ei la loc, pe la sfîrşitul toamnei. Sunt evenimente la care participă multă lume din  localităţile învecinate. 

Seara a fost o cină comună, e albiergue donativ şi are afinităţi cu cel din Grañon. Jose Luis, gazda, ajutat de pelerini, a pregătit o mâncare din orez cu carne “Paella”, foarte frumoasă şi gustoasă.  

După cină a urmat un moment tradiţional, caracteristic localuluii. Doritorii am urcat în mansarda alberguelui, o cameră improvizată cu atribute bisericeşti. Se intră fără încălţăminte.  Ne-am aşezat direct pe podea, Jose Luis a rostit rugăciunea de început, apoi au fost citite de către pelerini, psalmuri  în limbile ce le cunosc: franceză, italiană, japoniză, portugheză, engleză, germaniă. În română cu regret nu aveau texte. Apoi au fost citite mesajele scrise de pelerinii ce au trecut pe aici (dacă sunt cunoscători ai limbii în care a fost scris mesajul, timp de 20 de zile este citit la acemenea ceremomie). Eu am citit mesajul unui pelerin din Rusia şi unul din România. Erau mesaje ce conţineau rugăminţi către Domnul pentru sănătatea celor apropiaţi pentru limpizirea gîndurilor şi ajutor în săvârşirea faptelor bune, care m-au impresionat până la fiori… Am scris şi eu unul. Poate va trece vre-un cunoscător de limbă română, cine ştie… oricum gândurile mele sunt adresate Domnului! Ceremonia tradiţională a decurs calm, înălţător, cu multe emoţii de purificare a sufletului. Sunt foarte bucuroasă că am rămas aici!!!

29.06.2009. Ziua a 12-a: Najera - Grañon.

Pornirea a fost ca de obicei pe la 6 dimineaţa. Mi-am luat rămas bun de la Lola, pleca ca gazdă la un alberghue de lângă Finistere, de la Maria din Franţa, care suspenda pentru acest an Drumul aici şi împreună cu alţi pelerini am început epata. Până la Asofra era numai urcuş, dar graţie timpului răcoros de dimineaţă a fost uşor. Cam la vreo 2 km. de Asofra, la un moment dat, văd, că ieşă dintre vii un căţel, după coada tăiată mi-am dat seama că e de casă. Trebuia de văzut cum cerşea mâncare acest căţel! Sărea, se gudura, făcea o atmosferă, că nu puteai să-l refuzi. I-am dat şi eu o bucată de tartină, a luat-o,  a asuns-o  într-o ţavă,  a revenit şi iarăşi şi-a reluat programul. Mă îndepărtam de el cu gîndul, cu iată şi aici sunt persoane fără suflet, cum o să supraveţuiască acest căţel printre vii şi mare mi-a fost mirarea când la intrare în localitate a trecut pe lângă mine în fugă şi a luat-o pe o stradă. “Da, m-am gândit, eu,  sunt şi căţeii cerşetori iscusiţi”.  
În Asofra, un sat mic de origine arabă, am servit micul dejun. Chiar în faţa barului ce înălţa măreaţă, biserica parohială, o construcţie din sec. 16-17. La intrare în localitate am văzut un stâlp din piatră cu simbolul justiţiei imprimat pe el. Originea acestor stâlpi datează din época medievală, când localităţile mici creşteau rapid, iar semnul respectiv servea ca un avertisment posibililor infractori, că aici există justiţie.

Apoi drumul a urmat spre Cirueña, la poalele căreia am urcat un povârniş destul de lung. Drept recompensă în vârf ne aştepta o poiană bine amenajată pentru odihnă, ne-am tras sufletul, ne-am potolit setea cu apa rece din izvor… şi încă 6 km. până la 
Santo Domingo de la Calzada.
Istoria acestui oraş este strtâns legată de numele lui Domingo Garcia, originar din localitatea vecină, Viloria, care şi-a dedicat o bună parte din cei 90 de ani de viaţă, îmbunătăţirii condiţiilor pentru pelerini. După terminanarea studiilor la mănăstirea Valvanera, face cerere de admitere la mănăstirea Cogolla din San Milan, dar este refuzat si devine ajutor de pastor papal al lui Gregorio de Ostia. După decesul acestuia se retrage într-un schit pe malul râului Oja şi îşi pune viaţa în slujba pelerinilor de pe Camino de Santiago. Numele de “Calzada / Drum”  i s-a atribuit de la străduinţa pe care a depus-o  pentru  îmbunătăţirea drumul roman dintre Najera şi Santiago de Compostela. A construit un pod peste râul Oja, a defrişat cu mâinele proprii păduri pentru scurtarea drumului, a construit clopotniţa Santa Maria, biserica, spitalul pentru odihnă şi tratament al pelerinilor, care s-au păstrat şi până azi. După moarte, în a. 1109 la mormânt lui a fost înălţată o biserică, reconstruită în timp în actuala Catedrala cu o măreaţă clopotniţă în stilul baroco, care i-a înveşnicit numele şi faptele.  

Despre faptele lui continuă să dăinuie slava  prin mulţimea de legende despre minunile terapeutice ale mormântului lui asupra persoanelor cu probleme de sănătate. Interiorul Catedralei conţine nouă panouri, ce povestesc de minunile săvârşite de Santo Domingo. Colivia atârnată de perete cu o găină şi un cucoş vii, de culoare albă în ea, fac aluzie la legenda despre un tânăr condamnat la moarte prin strangulare, pentru o faptă de furt atribuită pe nedrept. Disperaţi , părinţii au mers la Santo Domingo, să-l roage pentru dreptatea fiului său, apoi şi-au continuat pelerinajul la mormântul lui Santiago. Santo Domingo i-a ridicat picioarele şi l-a ţinut viu până au revenit părinţii lui din pelerinaj.  La revenire, mama băiatului a alergat la administratorul satului, pe care l-a găsit la masă cu o găină prăjită înainte. I-a povestit cele întâmplate, la care el i-a răspuns: „Fiul tău este viu ca şi găina asta prăjită!”. În momentul următor găina s-a zbătut şi a cântat cu un refren bine cunoscut:” Santo Domingo unde de frică a cântat găina rumenită”.  
Actuala clădire a Catedralei Santo Domingo de la Calzada  conservă o bună parte a  clădirii  bisericii romane ridicată în sec. 12.  În a. 1460 a fost introdusă tradiţia cu găina şi cucoşul viu, iar în sec. 16 a  fost construit mauzoleul lui Santo Domingo.  Am văzut un monument istorico-spiritual de o măreţie şi frumuseţe nemaiîntâlnită. 

 

De aici peste podul medieval, construit de Santo Domingo, drumul  a continuat spre Grañon. O lacalitate mică, menţionată în arhivele istorice din sec. IX, dar carea avea o cetate de protecţie împotriva arabilor,  două mănăstiri, două spitale pentru pelerini. Pe locul mănăstirii San Juan se înalţă biserica San Juan de Bautista ce datează din sec. 14. Interiorul ei este împodobit cu un original şi valoros altar lucrat  între a.a. 1545 -1556 de maeştrii  Natuera Borgoñón şi Bernal Forment.

În Grañon, alberguele se află în incinta bisericii. Paturi nu există, pelerinii dorm direct pe podea, pe saltele, după tradiţia veche de pelegrinaj. Atmosfera este diferită de alte albergue de pe Camino, datorită tradiţiilor ce le promovează,  dar şi a mărinimoaselor anfitrioane de aici.  Gazda, o doamnă de vreo 45 ani, pe nume Mina, ne-a tratat ca o mamă. S-a oferit să-mi facă masaj la picoare, am vorbit ca două vechi cunoştinţe şi ce-i interesant, am aflat, că azi dimineaţă, la o cafea în barul din localitate, i-a cunoscut pe Francisco, Rozario şi Lola. Ne-a servit pe toţi cu ce avea în frigider. A fost o plăcere să o cunosc pe Mina! Seara am participat la misa. A fost o slujbă emoţionantă, preotul ne-a scos în faţă şi ne-a binecuvântat. Cina cu bucate alese am servit-o în comun  în mare animaţie şi veselie, în deosebi sau veselit americanii. Apoi, doritorii, am urcat în Capela bisericii unde am participat la un eveniment special. Aşezaţi pe scaune în semicerc, la lumina unei lumânări, ce o transmiteam din mâină în mâină, fiecare spunea în voce sau în gând ce semnificţie are pentru el Camino. Emoţiile îi aduceau pe unii până la lacrimi. Apoi ne-am ridicat, am făcut un cerc ţinându-ne de mâini şi fiecare în limba sa a rostit “Tatăl nostru”, ne-am îmbrăţişat pe rând cu fiecare şi cu urări de “Buen Camino” (Drum Bun) ne-am despărţit. Aceaste evenimente speciale te introduce în filosofía Drumului lui Santiago şi îţi purifică sufletul … A fost o zi plină de frumuseţi!