Ploaia a continuat toată noaptea, iar spre dimineaţă, turna ca cu cofa. Ne-am echipat de drum şi aşteptam cu speranţă, că poate, poate să ridică norii, dar în zădar, rafalele deveneau mai violente şi mai intensive. Am decis, că nu are rost să aşteptăm încetarea ploii, nu avea cum şi am pornim spre Santiago de Compostela. Aveam de parcurs o distanţă de 4 km., infimă în comparaţie cu cca o mie de kilometri parcurşi deja. Putea oare să ne oprească o simplă ploaie, fie chiar şi mai insistentă?!
Ploaia a continuat cu înverşunare tot drumul. Cînd am ajuns în Piaţa Catedralei, eram udă, udă, până la aţe, dar veselă şi fericită, cu un imbold de a-i îmbrăţişa pe toţi! Făceam glume cu pelerinii, că Dumnezeu, ne iubeşte mai mult, deoarece, ca să ajungem în faţa lui Santiago curaţi la suflet şi la coprp, a turnat apă din ambundenţă!
Pe la ora 9 dimineaţa am mers la Oficiul pelerinului de la Catedrală să primesc Diploma de pelerin. Aici am reîntâlnit mulţi cunoscuţi de pe traseu. Era şi perechea de americani cu Eliot, copilul de nici doi ani, care era cam agitat şi plângea.
Împreună cu Elena am închiriat o gazdă, chiar în centrul oraşului, la câţiva paşi de Catedrală. Ne-am adus în ordine şi am mers să ocupăm un loc mai în faţă pentru slujba festivă a pelerinilor, care se ţine zilnic începând cu ora 12 exact şi este dedicată pelerinilor, ajunşi la Santiago de Compostela în ziua respectivă. Catedrala a produs o impresie puternică asupra mea prin măreţia, frumuseţea şi luxul ei interior! O clădire măreaţă ce a întruchipat de-a lungul vremii diferite stiluri de arhitectură, de la cel roman până la baroco galiţian. Cele două turnuri înalte a câte 70 metri, creează un amestec de miracol şi frumuseţe. Construcţia edificiul actual, concepută ca un simbol al epocii pelerinajului roman încă în sec. 11, din ordinul regelui Alfonso al II-lea de Asturia, edificat la rândul său în locul sanctuarului de la mormântul apostolului Santiago. Clădirea a suferit îmbunătăţiri, cum ar fi de exemplu: la sfârşitul sec. 12, Maestrul Mateo, înlocuiește una dintre faţade cu Portico de la Gloria (Uşa de Onoare) pe unde intrau pelerinii, iar în sec. 18 arhitecţii Casas şi Novoa ridică cele două turnuri – Obradoiro (Opera de aur). Catedrala are ieşiri în patru Pieţe ample, fiecare cu farmecul şi încărcătura sa istorică, ce fac distincţia între cele patru faţade ale ei: Las Platerias, La Quintana, La Azabacheria şi El Obradoiro. Fiecare în parte constituie o bijuterie arhitecturală deosebită, incredibil de conceput, că a fost lucrată de mâna omului!!! Ai impresia, că te afle într-un muzeu sub cerul liber.
Ploaia a adunat marea de oameni în interior. Tot admirând frumuseţea picturilor, am ajuns în sectorul unde pastorii, săvârşeau taina sfintei mărturisiri. Cineva mi-a spus, că s-ar putea mărturisi în limba ce o doreşti. Cu regret, nu era nimeni, care să cunoască limba română, şi am ales spaniolă. Am avut emoţii enorme, până la lacrimi, dar am avut şi revelaţie sufletească. A început slujba solemnă, oficializată de un grup de preoţi din diferite ţări, unii chiar din rândurile pelerinilor, cum este părintele Grigore din Polonia, pe care l-am cunoscut personal. A fost înălţător, laconic şi emoţionant, în deosebi prezenţa unei măicuţe cu o voce dumnezeiască, care a cântat psalmuri, a citit informaţia despre pelerinii prezenţi, indicând traseul parcurs şi ţara de origine. Îmi pare rău, că nu am văzut cum funcţionează cadelniţa foarte frumoasă şi mare de 80 kg., care este pusă în funcţiune la sărbători şi la evenimente speciale. Am ieşit din Catedrală cu greu, deşi ştiam, că încă două zile voi fi aici. Ploaia cotinua şi am fost nevoite să ne întoarcem la gazdă. Am pierdut speranţa, că va înceta cândva… Nenorocul nostru, 34 de zile am mers fără nici o zi de ploaie, doar două, trei reprize scurte iar acuma când am atâta poftă să cunosc oraşul, practic e imposibil… Sper că mâine va fi mai bine. Seara a venit prietena mea, Lola. Am luat cină în trei, împreună cu Elena. Am savurat nişte bucate de mare, delicioase, recomandate de Lola. Nu ştiu, dacă am scris, despre faptul, că Drumul lui Santiago, pe lângă locurile minunate pe care ne poartă paşii, mai este şi un traseu gastronomic. Spania are o bucătărie variată şi foarte gustoasă, iar alimentaţia publică se bucură de încredere mare în rândul locuitorilor. Foarte multe persoane servesc mesa în afara casei cu mare plăcere şi încredere.
Următoarele două zile, deşi ploaia nu a dispărut din peisaj, am avut parte şi de câteva ore mai luminoase. Am vizitat oraşul, am văzut multe localuri de o frumuseţe deosebită. Oraşul Santiago de Compostela s-a dezvoltat datorită pelerinajului la mormântul apostolului Iacob. A devenit nucleul pelerinajului creştin de rând cu oraşele Ierusalim şi Roma. În 1985, centrul istoric al oraşului Santiago de Compostela, a fost declarat de către UNESCO drept Patrimoniul al Umanităţii. Din a. 1982 în acest oraş a fost instituită capitala Galiţiei, iar din anul 2000, Santiago de Compostela a fost desemnat - Capitală Culturală Europeană. De mare faimă este şi Universitatea, fondată cu 500 de ani în urmă, cât şi o mulţime de alte monumente de valoare inestimabilă.
Ultimele ore, înainte de a lua avionul spre Barcelona, le-am petrecut în Catedrală. Am trecut pe la mormântul sfântului Apostol Iacob, să mulţumesc pentru acest cadou al vieţii mele şi nu ştiu de ce emoţiile s-au prefăcut în lacrimi de tristeţe şi bucurie. Nu am plâns nici odată atât de mult din cauza emoţiilor. Am simţit o împăcare cu gândul la cele realizate şi un imbold, să-mi trăiesc viaţa în continuare în armonie cu mine şi cei din anturajul meu. Poate şi din cauza energiei pozitive, curate acumulată pe Drumul Sfântului Iacob, am ajuns la concluzia, că în Spania e uşor să visezi, totul e posibil de realizat. Lucrurile sunt făcute pentru a uşura viaţa oamenilor, iar oamenii deschiși spre comunicare, gata să sară în ajutor, măcar cu un sfat. Găsesc timp şi pentru a satisface curiozitatea unui străin şi am observat, că o fac cu plăcere. Am cunoscut multe persoane din ţări diferite, cu mulţi am rămas în relaţii de prietenie, iar prietenii noştri din Spania mi-au întărit convingerea, că în lumea asta, zbuciumată şi pe alocuri perfidă, există persoane deosebit de bune. Dumnezeu să-i aibă în pază pe toţi şi să le îndrume paşii pe calea binelui! Doar faptele bune rămân să dăinuie peste noi, în rest praf…
Închei această călătorie cu certitudinea, că a fost o binecuvântare, o provocare şi o mare realizare în viaţa mea! Mulţumesc bunului Dumnezeu, că a scos în calea noastră, persoane deosebite, ca Lola, Ana, Joaquin, Montse, Ana, Iosa ş.a., care prin bunătatea lor au făcut să înmulțească fericirea. Mulţumesc şi pe această cale, familiei mele, în deosebi soţului, de la care am avut susţinere şi ajutor permanent. Primul pas de a cunoaşte lumea într-un mod mai activ, a fost realizat. Doamne ajută – ne la realizarea unor noi provocări!!!
