luni, 14 septembrie 2009

02.07.2009. Ziua a 15-a: Cardeñuela Río Pico – Burgos.

A fost o etapă scurtă de 15 km. pe care am parcurs- o uşor. Mai mult din jumătate de traseu a trecut prin parcul Quina, pe malul râului Arlanzon, un loc preferat de băştinaşi pentru plimbări şi alergări de dimineaţă. Am mers în trei, cu Luciana şi Ghert. Din start am ales drumul alternativ şi am nimerit foarte bine. Discutând, făcând foto am ajuns în Burgos puţin trecut de ora 10.
Burgosul este primul oraş  mare
de pe traseu, de până acum,  Un oraş vechi ce-şi începe istoria în a. 884, fondat de contele Diego de Porcelos.  Din a. 899 odată cu instalarea monarhiei castiliane devine capitala Provinciei.
 Câţiva pereti din vechiul zid ce înconjurau cândva  oraşul şi cele patru faimoase porţi de intrare s-au păstrat şi până az. Una dintre ele, Poarta Sfânta Maria, este opera arhitectului Francisco de Colonia şi Juan de Vallejo, construită în sec. 16 în stilul epocii Renaşterii, substituind –o pe alta mai veche. Celelalte trei sunt opera arhitecţilor: San Juan, San Esteban şi San Martín, perle de arhitectură , renovate de-a lungul timpului.
 În a. 1221, regele Fernando al III-lea şi soţia sa Obispo D. Mauricio au pus prima cărămidă la temelia Catedralei din Burgos.
În a. 1260 a fost inaugurată. Datorită amplasării ei la poalele muntelui s-a cerut respectarea anumitor dimensiuni în construcţie, ceea ce a adus la multiple modificări, îmbunătăţiri şi completări. Cele trei turnurile aciforme din spatele clădirii sunt opera arhitectului Juan de Colonia. Datorită suportului material al familiilor de nobili au fost construite, la solicitare: capele şi galerii închise, printre care remarcabila - Condestables (sec.XV), turnul - aciform al faţadei principale, arhitect, Juan de Vallego , splendida cupolă cu Cruce (sec. 16). Construcţia a durat câteva secole şi se consideră finisată în sec. 18. Catedrala din Burgos este considerată unul dintre cele mai importante monumente ale artei gotice. Catedrala a fost inspirata de catedrala din Bourges, Franţa. Diferenţa dintre ele o constituie  numărul  turnurilor: cea din  Franţa are 3, iar cea din în Spania are 4. Din a. 1984 este inclusă în Patrimoniu Umanităţii. Asupra mea a produs o impresie copleşitoare atât prin grandoarea exteriorului, cât şi prin frumuseţea picturilor şi a sculpturilor din interiorul Catedralei. Îmi este greu să conştiientizezi cum a putut fi creată şi păstrată atîta frumuseţe într-un singur loc! Am vizitat-o în câteva rânduri şi de fiecare dată despărţirea era tot mai grea. Este Cel mai important lăcaş de cult din regiune, multi pelerini vin aici pentru a se ruga. In interior se gaseste si mormantul eroului El Cid, personaj legendar si simbol national al Spaniei.
  Bineînţeles, Catedrala este punctul forte al Burgosului, dar vreau să remarc faptul, că acest oraş este împânzit de o mulţime de biserici încântătoare: San Gil, San Lesmes, Santa Agueda, San Lorenzo, San Nicolas, San Cosme şi San Damian, mănăstirile La Cartuja, San Pedro Cárdeña şi Las Huelgas, palate, şi alte edificii istorice, care împreună crează faima de frumuseţe unică al unui oraş monumental. Ţin să mulşumesc şi pe această cale administraţiei alberguelui din Burgos, care a avut inspirata idee de a invita un ghid profesional şi bun cunoscător al istorie oraşului de la care am aflat multă informaţie interesantă. Deşi eram foarte obosită, cutreerasem de câteva ore oraşul de la un capăt la altul, sunt fericită, că am găsit forţe să merg în această excursie. Seara am fost la slujba pelerinilor, care s-a petrecut într-o sală  cu o răstignire a lui Isus Hristos din Burgos. Chipul lui Isus Hristos este cioplit din lemn, îmbrăcat în piele de viţel cu urme de sâng pe ea, pe cap implantat păr natural. Este o imagine foarte realistă despre care circulă legendă că transpiră sânge şi î-i creşte barba. 
  În centru oraşului răsuna muzica din toate boxele instalate în Piaţă. Oraşul era în sărbătorile Sfântului Pavel şi Petru, patronul Castiliei, care durează o săptămână întreagă. Am revenit în albergue într-un târziu şi am încercat să dorm, dar din causa gălăgiei din Piaţă şi a durerilor de picoare am avut o noapte obositoare. Probabil, obişnuită cu liniştea localităţilor mici, forfota oraşului îmi sensibiliza sistemul nervos. Toate incomodităţile trec, până la urmă, am rămas cu amintiri frumoase şi dorinţa de a reveni în acest oraş!

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi3ZXzrRk47LVZ3fM6oelS_eNMUD9X763FISXBAQ-gB1Xvr83cyPM5qr6NmY1qK1wfFbJyOe8dKso5Hvx_vLre9QQ7Vgc8N6W0biIMYxdklZL0sKxXrV4ITaT7-NqJJydKXszMX1555Q6sl/s400/pixel+c+bur+5.gif






















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulţumesc pentru vizită şi mai poftim!