Deşi din albergue, am ieşit mai mulţi pelerini odată, până la ieşirea din oraş ne-am dispersat în grupuri mici şi la un moment am rămas în două cu Maria Lucia. În această componenţă am călătorit ziua întreagă. Traseul a urmat prin cartierul Trabajo del Camino. În trecut a fost un sătuc independent şi avea patru biserici. S-a păstrat doar una, construită în sec. 18, în care se păstrează o sculptură cu imaginea lui Santiago omorând mauri. În ziua sărbătorii lui Santiago este purtată pe stăzile cartierului.
Cam la 8 km. de Leon traseul propune pelerinilor două variante, una pe marginea şoselei, alta prin localităţi mici aşezate la o distanţă mare una de alta. Noi am optat pentru a doua variantă. Am mers uşor, în discuţii despre toate, am făcut un popas în sătucul Chozas de Abajo. Aici, lângă depozitul de apă, este un turn de cult religios, construit într-un stil modern din bare metalice.
Pe la mijlocul zilei, după vreo 24 km. parcurşi am decis să rămânem în Villar de Mazarife, deşi intenţionam să ajungem la Hospital–Puente de Orbigo. Era prea cald şi oboseala de ieri şi-a spus cuvântul. Ne-am cazat într-un albérgue privat, un local foarte frumos, cu piscină, cu bucătărie dotată, cu camere pentru două persoane. Balconul larg se întinde de-a lungul clădirei, iar pe timp de vară pelerinii dorm în el, direct sub cerul liber. Prânzul l-am servit împreună cu Maria Lucia într-un bar –restaurant din localitate. Cu 8 euro am savurat nişte bucate din peste deosebite!!! Unicul inconvenient a fost fundalul gălăgios de la discuţiile aprinse ale localnicilor adunaţi la o halbă de bere. Seara, am petrecut-o în curtea localului: un grup de pelerini- turişti din Cehia serveau cina în mare animaţie, alt grup de tineri localnici se zbenguiau în piscină, unii pelerinii serveau cina la mesele înşirate pe iabă. Acelaşi lucru l-am făcut şi eu cu Maria Lucia. Era o atmosferă degajată, caldă, comfortabilă.
A doua zi, împreună cu tovaraşa mea de drum, am reluat călătoria. Dimineaţă era răcoroasă, plăcută. Până în următorul sătuc, Villavante, am mers printre lanuri de culturi agricole, împânzite de sisteme de irigaţie. Deşi este o zonă cu clima uscată, totul în jur era de un verde plin, suculent. Din Villavante, numărul pelerinilor a crescut simţitor, mergeau şiruri de oameni, fiecare în ritmul său, unii se grăbeau, alţii de-abia numărau paşii. Maria Lucia a hotărât, că rămâne în Hospital - Puente de Orbigo, iar eu mi-am pus ca scop, să ajung la Astorga. În deplină înţelegere ne-am despărţit cu urări de drum bun, eu i-am urat anticipat, la mulţi ani şi satisfacţii maxime de la aniversarea ei şi Hai, înainte! Până la Hospital - Puente de Orbigo am mers mai mult de una singură. Drumul a fost uşor, bine semnalizat. Pe drum am ajuns-o din urmă pe Grazzia din Italia cu care ne- am întreţinut o distanţă mică, am servit dejunul împreună şi apoi fiecare a urmat călătoria în ritmul său.
Intrarea în Hospital - Puente de Orbigo se face peste un pod din perioada romană, considerat cel mai vechi vestigiu de pe Drumul lui Santiago. De-a lungul timpului a suferit diferite modificări, ajungând azi până la o lungime de 19 cercuri. Este cunoscut şi ca “Podul pasului de oanoare”, aluzie la evenimentele ce au avut loc în a. 1434. Legenda povesteşte, că un cavaler leonez pe nume, Don Suero de Quiñónez, pentru a cuceri inima iubitei salei, Doña Leonor de Tovar, a lansat o competiţie de lupte cu lancea între părtaşii lui şi cavalerii care intenţionau să traverseze podul. Se ştie că pe parcursul lunii iulie în acel an, au avut loc multe dueluri iar o persoană şi-a pierdut viaţa. Totul s-a sfârşit cu o mare sărbătoare şi tot grupul a săvârşit un pelerinaj la mormântul lui Santiago, iar iniţiatorul fapte i -a adus în dar Apostolului, o brăţară de aur din colecţia iubitei sale. Podul impresionează prin dimensiunile lui şi prin starea excelentă în care se află. Imediat cum traversezi podul se află biserica din sec. 18 “San Juan” incorporată în clădirea spitalului “Cavalerul Sfântul Juan”, care împreună cu podul au dat numele localităţii.
Am traversat localitatea urmând direcţia săgeţii galbene făcând fotografii şi admirînd clădirile ce-mi solicitau atenţia. Nici un am observat, ca sunt, iarăşi, pusă să aleg între două trasee. La îndemnul pelerinilor cu experienţă, am luat-o spre Villares de Órbigo, ce se află la o depărtare de cca 3 km. De acolo, urcând un deal pietros după 2,5 km am ajuns la Santibáñez de Valdeiglesias. Apoi Drumul a cotit-o pe lângă o livadă de pomi fructiferi, verdele căreia armoniza frumos cu culoarea roşcastă a gliei, iar monumental pelerinului de la marginea ei, parcă ne-ar fi atenţionat, că Drumul mai are surprize pentru noi.
A urmat o fâşie de pădure, apoi am ieşit pe un drum pietros, care ne-a purtat paşii prin văi şi pe coline vreo 6 km. Obosisem şi mă îngrijora şi faptul, că nu vedeam pelerini nici în urmă, nici inaintea mea. Nu apărea nici pe Cristof, un tânăr din Franţa pe care-l întâlnisem cu 2 km mai in urmă. Oare nu cumva ieşisem de pe Drum?! Continui Drumul şi mare mi-a fost bucuria, când pe creasta unui deal, într-un bar improvizat pe marginea drumului, doi tineri serveau pelerinii cu băuturi răcăritoare, dulciuri, fructe, cafea, alte bunătăţi tocmai potrivite după un Drum istovitor din causa căldurii dar şi a pietrelor care nu mai conteneau să apară sub picioarele noastră. Aici am m făcut un popas, mi-am adunat forţele şi am luat-o spre San Justo de la Vega. Au fost doar 8 km de la Santibáñez de Valdeiglesias, dar prea întortocheate au fost cărările… De pe piscul Crucii, din San Justo de la Vega, oraşul Astorga se vedea ca în palmă, dar mai erau durau încă 4 km. Am intrat într-un magazin, am cumpărat fructe şi pas cu pas am ajuns. Era ora 14, o oră cam târzie pentru soarele dogorâtor, dar în fine, e bine. În odae mai era o doamna pe nume Laura, din Spania, de vreo 50 ani. Este prima ei zi pe Drum, avea picioarele pline de bătături şi ca să nu-i pară puţin, a rătăcit Drumul şi a mers pe lângă sosea o bună bucată de timp că-i luau foc ghetele. Apropo de încălţăminte, poartă nişte ghete grele închise, nu ştiu cine dă sfaturi referitor la încălţămintea comodă pentru Drumul lui Santiago?! Eu mă îngrozesc când le văd, încălţate aşa.
După puţină odihnă am ieşit în oraş. Astorga, fără îndoială este unul din cele mai importante oraşe pe Drumul lui Santiago. Aici fuzionează două Drumuri: cel Francez cu cel de la Plata (argint). În epoca medievală ajunsese să aibă 22 de spitale pentru pelerini, asta, ca să ne creem o imagine despre importanţa sa. În zilele noastre are o infrastructură bine conturată, capabilă să găzduiască doritorii de a cunoaşte istoria şi cultura oraşului. Impresionează prin numărul mare de biserici, Catedrala şi desigur te frapează clădirea Palatului Episcopal. Ridicată după proiectul arhitectului Gaudi, considerată una dintre cele mai faimoase realizări ale maestrului catalan. Am vizitat multe monumente şi în sfârşit am ajuns pe Piaţa Mare din faţa Primăriei, pe faţada căreia un ceasornicul montat încă in sec. 18, are un mecanism ce stârneşte curiozitatea vizitatorilor: două figurinele – un bărbat şi o femeie cu câte un ciocan în mâină, la fiecare oră fixă, bat în mod diferit în clopotul ceasornicului. În acea seară, orchestra Şcolii muzicale din localitate, prezenta un program de melodii de referinţă de muzica clasică. Am luat loc în sala improvizată şi am ascultat cu mare plăcere şi satisfacţie. L-am primit ca pe un cadou pentru o zi obositoare!
