28.06.2009. Ziua a 11: Logroño - Najera

 
Am început călătoria din Logroño, ca de obicei, când se jena de zi. Am ieşit cu Susana, o pelerină din Suedia.  Dânsa era a doua oară pe Camino, prima dată a făcut etapa de la Burgos până la Santiago, partea finală, iar de data aceasta face începutul traseului. Este profesoară de matematică, fire comunicativă, vorbeşte fluend spaniola. Ieşirea din oraş m-i s-a părut insuficient de semnalizată. Poate şi din causa întunericului, dar untr-un timp pierdusem din vedere, insemnul  Drumului, săgeata galbenă. În întâmpinare venea o ceată de tineri gălăgioşi, ieri a fost duminică şi noaptea a fost agitată. Susana i-a întrebat, dacă un ştiu cumva unde urmează Camino, din replicile aruncate s-a dovedit a fi un grup de ţigani din România, care vorbeau foarte urât. Am rămas cu un gust amar de la această întâlnire…
 Drumul a urmat pe malul unui lac cu nufări, ne-a bucurat cu privelişti frumoase şi nici un am observat când am parcurs 1 1 km. până la Navarrete. Pe traseul erau mulţi pelerini. Am făcut cunoştinţă cu un  spaniol, pe nume Carlos de vreo 65-70 ani. Pentru vârsta lui arăta super! Mergea şi vorbea cu aceeaşi viteză, adică repede! A povestit, că ultimul pelerinal  l-a sfârşit acum o lună în urmă şi iată-l din nou printre pelerini. Am mers cu el până la Navarrete, am servit dejunul împreună, apoi fiecare a urmat drumul în ritmul său. Ne-a sfătuit să mergem azi, până la Asofra, că alberguele de acolo e mai comod.  
Înainte de a intra în localitate am trecut pe lângă ruinile unui spitalul pentru pelerini „San Juan de Arce”(sec. 12).  Rămăşiţele căruia au fost descoperite recent, în urma săpăturilor arheologice. Spre finele secolului X poarta şi ferestrele din acest spital,  au fost demontate piatră cu piatră şi  reinstalate la cimitirul municipal din localitate.  Astăzi pot fi admirate de mulţimea de persoane ce trec pe aici (vezi foto).
Localitatea Navarrete este  aşezată  pe o colină,  e mică cu o populaţie de cca 2200 locuitori. 
Este faimoasă graţie meşterilor  în obiecte de ceramică şi piatră  şi a numărul mare de crame, construite la poalele muntelui, a vinurilor deosebit de gustoase apreciate în multe ţări ale lumii şi a caselor frumoase,  împodobite cu blazoanele foştilor proprietari. De mare interes este biserica „Asuncion de Navarrete”, vestigiu din sec. 16-17. Este o construcţie măreaţă în trei nivele  cu o turlă şi crucea în vârf. Interiorul este împodobit de un inegalabil altar pe coloane îmbrăcate în aur, lucrarea pictorului Riojano, renumitul maestrul al stilului barocco din sec. 17. 
Datorită istoriei interesante şi a monumentelor istorice  oraşul Navarrete este declarat Comunitate istorico-artistică.










Din Navarrete, Camino a urmat prin faimoasele podgorii de vii, spre o localitate mică, așezată pe colină cu numele Ventosa. Printre puţinele casele  se înălţă clădirea bisericii San Santurnino, sec.16-17. De aici, prin văi şi coline (una îi cinsteşte numele lui San Anton), prin mijlocul podgoriilor, m-am apropiat de oraşul Najera.  




Numele de Najera, în arabă înseamnă „între două stânci” şi  arată de fapt  amplasarea şi originea  lui. A fost recucerit de către regii din Navarra şi Lion în a. 923. După distrugerea  oraşului Pamplona în sec. XI de către arabi, capitala regatului de Navarra este mutată în Najera. Din acele timpuri Drumul spre Santiago trece prin acest oraş. Râul Najerrilla  desparte oraşul în două părţi :  antică, Cartierul Adentro (din interior) împânzit de  biserici, mănăstiri şi spitale pentru pelerini. A doua - Cartierul de Afară, cu clădiri moderne cu o largă expansiune industrială. Ambele maluri sunt unite de o alee pietonală peste un pod din piatră cu opt arcuri, succesorul altui pod din sec. 12, opera arhitectul santificat San Juan de Ortega.
În Najera a fost bătută prima monedă creştină. În a. 1052 regele Don Garcia, unul dintre marii regi ai Navarrei a fondat aici mănăstirea şi biserica Santa Maria la Real.  Interiorul ei este împodobit cu fragmente din legenda Ordinului cavalerilor „Orden de la Terraza”. Legenda povesteşte, că în timpul unui vânat, Don Garcia, a urmat zborul  vulturului  regal până într-o peşteră. Aici a descoperit imaginea Maicii Domnului care şedea pe terasa luminată de o lampă, iar la picioarele ei erau aşternute flori de nufăr. Această privelişte l-a încântat şi a hotărât să întemeeze primului Ordin al cavaleriei spaniole  cu numele de „Orden de la Terraza”.  Mai jos de biserică se află Panteonul regal, în care din epoca medievală  îşi duc somnul de veci regii  Navarrei.

Aici călătoria mea s-a sfârşit, pentru azi. Încă 6 km. până la Asofra îmi păreau imposibili. Am mers la albergue şi aici ce surpriză! Eram primul pelerin! Drept că foarte curând încăperea s-a împlut, dar totuşi… prima sosită!  La restaurantul „La mezon de comida buena Yantar”, unde am luat prânzul am cunoscut două tinere din România. Au rămas mirate de prezenţa mea aici, nu mai întâlnise pe nimeni nici din România nu tocmai din R. Moldova. Seara am revenit cu Lola, care era în drum spre un loc de lucru şi am descoperit coincidenţa. De câte ori trece prin Najera ea la fel serveşte masa  în acest restaurant. Tinerele din România, profitând de prezenţa Preşedintelui Asociaţiei Camino de Santiago din Najera, care tocmai lua cina, au ţinut să mă prezinte cu mândrie, că sunt de a lor! A fost o zi plină de locuri şi impresii frumoase. Iar vizita Lolei mi-a ridicat moralul. Mâine va fi alta şi mai frumoasă!!!

27.06.2009 Ziua a 10-a: Torres del Rio - Logroño

Ne-am pornit când se crăpa de ziuă. Era o dimineaţă splendidă.  Cerul senin,  aerul răcoros, ce  pişca un pic pielea, dar în acelaşi timp crea senzaţia de confort. 

Cu regret, am avut dreptate,  ligamentul de la laba piciorului drept mă durea supărător… De fapt ultimele zile senzaţia de durere de picioare este aproape permanentă, în deosebi după o pauză de odihnă mai lungă. Dar e adevărat şi faptul, că după vreo câteva minute de mers, totul revine la normalitate de pacă nici nu m-a durut nimic.

Primii 11 km. i-am parcurs delectaţi de vocea lui Francisco, care ne-a cântat cântece din Andalucia, frumoase şi bine interpretate. În anii de liceu, a cântat  în corul televiziunii locale. Se simte pergătirea muzicală!

Şi tot aşa pe aripile cântecelor, am ajuns la Viana, un oraş de o frumuseţe inegalabilă şi cu o istorie bogată.

Amplasarea sa  la hotarul a două provincii – Navarra şi Castilla i-a favorizat evoluţia  pe parcursul istoriei. În sec. I regiunea a fost intens populată de către coloniştii romani, care primeau în dar, ca recompensă pentru vitezie în lupte, loturi de pământ.  De obicei,  localităţile erau întemeiate pe malul râului Ebro sau în apropiere de căile de comunicare.  Cu trecerea anilor,  s-au extins în sate şi oraşe importante. Multe din bisericuţele (schituri) construite în acea perioadă stau şi azstăzi în picioare.
În a. 1219 regele de Navarra Sancho al VII (numit cel Puternic) construieşte o cetate de protecţie la hotar cu Castilia, dotată cu toată infrastructura.  În scopul  întreţinereii pe timp de pace şi apărare în caz de  atac, încurajează  popularea cetăţii, prin acordarea diferitor înlesniri,  Îl declară legal dret oraş - „Privilegiul Vulturului”, deschide drumuri comerciale şi creează toate condiţiile ca Drumul lui Santiago să treacă prin localitate. Pentru aceasta au fost construite poduri, spitale, case frumoase, biserici împodobite cu ornamente din piatră. Frumuseţea lor este încântătoare, incredibil de realizat, că au fost făcute de maină de om în acele timpuri îndepărtate. Epoca de glorie a oraşului a început în a. 1421, când regele de Navarra, Carlos al III-lea instituie Regatul Viana. Evenimentul a fost prilejuit de naşterea primului său nepot, Carlos. A obligat localităţile din împrejurime să facă donaţi pentru ca viaţa  urmaşului său să fie la nivelul stării sociale. Această tradiţie este încă păstartă. Astăzi, oraşul Viana, este proprietatea Principelui Spaniei, Don Filipe de Borbon şi a Doamnei Leticia Ortis Rocasolano. De-a lungul secolelor oraşul Viana a avut   etape de evoluţie şi regres, dar în pofida interperiilor vremii,  azi este un oraș  pe o suprafaţă de 78.6 km, cu o populaţie de cca 3600 persoane, frumos, îngrijit. Are aerul şi energia unei localităţi pline de magie, ce-ţi captivează atenţia de la primii paşi şi îţi face sufletul să vibreze de fericire!  
Sinceră să fiu, am părăsit cu greu oraşul Viana, dar Drumul trebuia urmat.

 

După încă  10 km. de Viana am ajuns în localitatea de cap a regiunii La Rioja  - oraşul Logroño. Regiunea este vestită pentru vinurile roşii, gustoase şi apreciate în lume. Mai este numită şi „aurul roşu” al Spaniei. Chiar la intrare în oraş, conform unei tradiţii stabilită de ani, am trecut pe la casa Doamnei Felisa, o doamnă  cu multă dragoste pentru pelerini.  Când era în viaţă,  îndemna cu drag  pelerinii sa-i calce pragul casei şi îi servea cu ceai, cafea, dulciuri, băuturi răcoritoare. Acum pe post de gazdă este nepoata ei, care  ne-a aplicat ştampila în Credencial şi înainte. 
Logroño, este un oraş contemporan cu străzi şi bulevarde largi, cu o reţea de magazine bogate. Are o populaţie de 130 mii locuitori. În trecut i se mai spunea „oraşul pe două poduri”, datorită celor două poduri construite peste râul Ebro. Din sec. X este traversat de mii şi mii de pelerinii ai Camino-ului de Santiago. Într-o măsură considerabilă şi acest fapt a contribuit la înflorirea oraşului, care pe drept cuvânt este împânzit de monumente istorico-culturale de importanţă naţională şi mondială. (Imaginile foto sper să Vă convingă, că am dreptate). Intrarea în oraş am făcut-o pe un frumos pod din piatră renovat la finele sec. XX, substituind un altul medieval din piatră, construit din iniţiativa regelui Alfonso al VI-lea pe la finele sec. XI, drept obiect strategic al Drumului lui Santiago. Chiar de la intrare atenţia este atrasă de turlele a două perele arhitecturale din acea epocă: faimoasa biserică Santa María de Palacio, sec. 11-12,  în care se conservă un preţios portic în stil gotic. Are  turlă în formă de piramidă-ascuţită, numit de către localnici „acul”. Izvorului medieval cu apă cristalină de la intrare, îţi potoleşte setea  şi îţi dă forţe de a merge mai uşor. De mare interes este biserica parohială Santiago, sec. 15-17, catedrala „Santa Marìa de la Redonda”, sec. 15, cu două turle gemene, biserica -  San Bortolomè, sec. 12-15, o perlă a epocii romane şi mănăstirea San Francisco, care sunt încadrate armonios între clădirile moderne şi conferă oraşului Logroño un farmec şi o încântare deosebită.
În oraş am ajuns destul de devreme.  Aici, din motive de sănătate, m-am despărţit de prietenii mei cu care am călătorit 9 zile  cu speranţa că ne vom reîntâlni în curând, dar cine ştie…
La acea oră, căminul pentru pelerini era încă închis. Am mers în centru, să cunosc oraşul şi aici, într-o cafenea am cunoscut o pelerină, pe nume Tatiana, rusoaică. Este născută şi trăiește toată viaţa în Germania, dar cunoaşte foarte bine limba strămoşilor ei, vorbeşte rusa în casă şi copii ei o vorbesc la fel de bine. M-a convins fiica ei de 30 de ani, cu care făcea pelerinajul. A fost o plăcere să le cunosc, sunt persoane plăcute, inteligente. Am găsit multe lucruri în comun, chiar şi cunoscuţi comuni. Ciudat, dar,  s-a adeverit intuiţia mea. Încă la începutul călătoriei, î-i vorbeam Lolei, că presimt, că voi întâlni pe Camino vorbitori de limbă rusă. Miracolele Camino-ului au început…