Până la Melide am făcut 30 km. trecuţi prin localităţi mici, fără multă încărcătură culturală. Peste tot era închis, a coincis cu ziua de duminică, iar duminica în Spania este zi de odihnă cu adevărat. Am trecut prin orăşelul Palas del Rei. Am intrat prin biserică. Era înainte de slujba de dimineaţă şi am putut admira în voie picturile. Am discutat cu persoana responsabilă din biserică despre istoria edificiului şi am făcut foto. Ne-am simţit bine şi liniştite.
Am trecut pe aleea Cavalerilor - eroi ai Ordenului Templierilor, căzuţi la datorie pentru apărarea valorilor şi securitatea pelerinilor de-a lungul istoriei Drumului lui Santiago. La cca 1 km. de Melide, în localiatea Furelos, am avut norocul să găsim deschisă biserica în care răstignirea lui Isus Hristos este prezentată într-o nouă viziune, concepută de o pictoriţă de valoare din partea locului.
În Melide am ajuns pe la mijlocul zilei pe o căldură teribilă. În centru, zi de piaţă, cu mare forfotă şi îmbulzeală. Ne-am strecurat printre mulţime şi am mers spre căminul pelerinilor. Aici, o mare de oameni. Am luat rândul şi peste o oră ne-am cazat. Condiţiile din cămin lasă de dorit, multă lume, înghesuială, dar toţi sunt calmi, resemnaţi, aşteaptă rândul la baie, la spălat… Am ieşit cu Elena în oraş într-un local, la sugestia lui Leonid, unde se mănâncă cea mai gustoasă caracatiţă din regiune. Am nimerit într-o hărmălaie grozavă, toţi dornici să mânca caracatiţă. Am comandat şi noi două porţii. În faţa clienţilor dintr-o cratiţă mare este scos animalul proaspăt, fiert, tăiat cu un foarfece mare în bucăţi mici şi stropit cu ceva asemănător cu mujdeiul nostru. Vreau să vă spun, că a fost foarte delicios, am mâncat-o cu multă plăcere, chiar şi acum îmi lasă gura apă.
După puţină odihnă în cămin, spre seară am ieşit în oraş. Ce m-a frapat cu adevărat a fost că nu se vedea nici urmă de piaţa din prima parte a zilei. Totul era curat, spălat, cu scaune de odihnă amplasate la umbra copacilor.
Seara am mers la biserică. Am asistat la o slujbă frumoasă cu multă lume implicată activ în procesul slujbei.
Mă dureau picioare, totuşi 30 km. parcurşi azi, înseamnă ceva… am revenit la cămin.
În următoarea zi am început călătoria ca de obicei, adică în zorii zilei. Etapa a fost omogenă, aproape toate localităţile mici, majoritatea semi pustii, excepţie a fost orăşelul Arzuia.
Azi Dumnezeu a fost de partea pelerinilor. Aproape tot traseul ne-a purtat paşii pe la umbra pădurilor, de alt fel, la sigur, soarele ne făcea ca racii. A fost un soare dogorâtor! Pădurea, însă, pe lângă faptul că ne-a ascuns de arşiţa Soarelui, ne-a alinat cu aroma copacilor de conifer şi eucalipt, pe drept cuvânt, doream să nu se termine. La un popas de cafea într-o localitate de la poalele pădurii, am asistat la o scenă, care solicita atenţia pelerinilor. Un grup de vreo 15 persoane, pelerini, de diferite vârste şi înfăţișare, unii dintre ei chiar destul de nostimi, printre ei, unul semăna izbitor cu o persoană arabă foarte mediatizată. Aranjaţi într-un cerc se îmbrăţişau, se îmbărbătau unul pe altul. Procesiunea devenea curioasă, că deşi era multă lume în jur, ei se simţeau de parcă ar fi fost singuri. Din curiozitate am întrebat pe unul din ei ce se petrece. Mi-a răspuns foarte calm, că sunt un grup de pelerini din Brazilia, care au mers împreună două săptămâni, iar de aici până la Santiago au hotărât să meargă fiecare cum poate, adică în ritmul său.
Pentru odihnă am ales Santa Irene, o localitate mică, liniştită cu un număr de 19 pelerini în albergue. Nu departe, la o distanţă de 2-3 km. se află un cămin mare de 200 locuri, dar e mare forfotă acolo, de aceea am decis să rămânem la Santa Irene. Printre noi erau şi pelerini din grupul de brazilieni. Casare, puţină odihnă, apoi spre seară am ieşit cu Elena să mâncăm ceva. A trebuit să facem 3 km. tur-retur pentru a găsi un restaurant, dar a meritat. Am servit bucate foarte gustoase. Revenite la cămin, am ieşit afară pe un scaun să scriu mesaje la prieteni. S-a apropiat un bărbat cu o întrebare banală şi de aici a succes o amplă discuţie de vreo două ore, din care am aflat mai mult decât îmi propusesem, despre grupul de brazilieni. Jose, este unul dintre ei şi cu mare pasiune mi-a povestit, că sunt un grup bine consolidat, care organizează multe acţiuni de susţinere şi protecţie a naturii în Brazilia, în deosebi Amazonia. În fiecare săptămână au ieşiri în natură, colectează plante medicinale, curăţă teritoriul de deşeuri ş.a. Foarte interesant a povestit viaţa şefului grupului, persoana care mi-a atras şi mie atenţia. Deşi are o vârstă de vreo 50 ani, a trecut prin multe. Este căsătorit, a avut două fete, una seamănă leit fizic şi caracter cu mama, iar alta cu el. La vârsta de 16 ani, fata, care semăna cu el a decedat într-un accident. A fost o lovitură foarte grea pentru el, care i-a schimbat şi comportamentul. S-a închis în sine, ura a pus stăpânire pe sufletul lui. Î-l ura, chiar şi pe Dumnezeu pentru această tragedie. Şi se tot întreba: de ce, de ce!? Iar răspunsul întârzia să vină. Un prieten l-a sfătuit să facă Drumul lui Santiago, poate găseşte răspunsul la întrebare. A venit în Spania a început Drumul, dar inima î-i era atât de încrâncinată, că a decis să meargă doar pe timp de noapte, la lumina lanternei. Ziua sta ascuns la umbra pădurii. În aşa mod, a parcurs tot traseul, a avut suficient timp pentru a reflecta. A revenit în Brazilia alt om, mai potolit şi mai profund, a găsit ocupaţie pentru binele semenilor săi. El, este şi organizatorul grupul lor şi ce este interesant, că nici acum nu se opreşte să doarmă în albergue. Preferă largul naturii, în hamac între copaci şi soţia î-l urmează.
Jose s-a dovedit o persoană foarte sociabilă cu care am discutat diferite subiecte de la istorie, cultură până la problemele sociale. Mi-a arătat, chiar şi unele figuri din dansurile populare de la carnavalurile locale de dansuri tradiţionale, diferite de cele prezentate la Carnavalul celebru din Brazilia. Concluzia lui era, că viaţa în Brazilia este diferită de cea prezentată la televizor, iar brazilienii, sunt de fapt un popor trist. A aflat şi el multe despre Moldova şi era încântat. Am cunoscut-o şi pe soţia lui, o doamnă drăguţă. Iată aşa, Dumnezeu, mi-a satisfăcut curiozitatea din timpul zilei cu vârf şi îndesat.
Prima localitate pe care am traversat-o în următoarea zi a fost Pedrouzo (Arca). Era dimineaţa devreme şi am reuşit să vedem mulţimea impresionantă de pelerini care au mas aici. Ce fericire a fost pentru noi Santa Irene!
Este ultima zi deplină de pe Drumul lui Santiago. După indicaţiile ghidului reiese, că aveam de parcurs cca 18-19 km., dar în realitate, cred, că erau mult mai mulţi… Am trecut prin Lavacolla, în traducere înseamnă, spălătorie, sugerează ideea, că aici pelerinii îşi aduc în ordine hainele, corpul, sufletul pentru întâlnirea cu Sfântul Iacob. Noi am mers mai departe, până la Monte do Gozo, la 4 km. de Santiago de Compostela. Am ajuns devreme, pe la vreo 11 dimineaţa. Albergule este mare de 800 locuri dar se deschide abia la 14. Lungă aşteptare… Timpul s-a schimbat brusc, cerul era jos, acoperit cu nouri şi din moment în moment aşteptai să plouă. Lume multă, unii obosiţi îşi scoteau sacii de dormit şi se puneau pe odihnă direct pe trotuar. Aici am avut ocazia să fac poze celui mai mic pelerin, un copil de 14 luni ce făcea pelerinajul cu părinţii săi, doi tineri curajoşi din California. Eliod, un copil pus mereu pe şotii, zâmbea întruna, era încântarea pelerinilor. Şi tot aici am văzut –o pe cea mai în vârstă pelerină, de 75 de ani. O bătrânică mică, uscăţivă, care mergea foarte încet, dar a ajuns totuşi, până la sfârşitul traseului. Făcea parte din grupul de brazilieni şi era însoţită de fiica ei. Ca să treacă timpul mai repede am mers la monumentul pelerinului, care era împânzit de cete de copii, apoi am intrat în capela de alături să aprind o lumânare. M-am aşezat şi la un moment dat, o domnişoară, pelerină, a început a cânta Ave Maria. Avea o voce dumnezeiască, treceau fiori prin tot corpul de revelaţie. Bravo!
În sfârşit ne-am cazat, duş, spălat şi a început ploaia! În zădar aşteptam să contenească, nu avea semne. În principiu, nici nu mai contează timpul,oricum, eu voi fi mâine fericită! Sunt sigură!
siiguuuură!!!
