Dragă cititorule, înainte de a începe expunerea trăirile mele pe Drumul lui Santiago din Spania, permite-mi un mic expozeu istoric asupra acestui Traseu şi a activităţii apostolului evanghelist, Sfântul Iacob, un adept înflăcărat a învăţăturii lui Hristos.
După ridicarea la cer a Domnului nostru, Isus Hristos, Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeo, a continuat activitatea sa apostolică în Ierusalim. Apoi, a mers cu aceeaşi misiune, în Andalucia, sudul Spaniei, a traversat teritoriul Portugaliei (Coimbra, Braga ş.a.) şi a ajuns în Nordul Spaniei, la Iria Flavia, în Galicia, urmându-ţi apoi drumul spre Estul peninsulei - Lugo, Zaragoza, Valencia, pe coasta Mediterană a Spaniei, de unde s-a întors în Palestina.
La întoarcere a întâlnit o interdicţie severă a Creştinismului. A fost arestat în Cetatea Herodit Agrine şi condamnat la moarte prin decapitare. Doi discipoli de ai săi – Atanasio şi Teodoro au furat corpul decapitat şi cu o barcă din piatră le-au adus înapoi pe pământul spaniol, mai precis în Iria Flavia, nu departe de actualul PADRON.
Călătoria riscantă a continuat pe uscat. Cu carul tras de boi, corpul a fost adus până în pădurea din preajma localităţii Libredón, loc unde boii au refuzat să mai meargă. Acest fapt, a fost luat ca semn divin şi în acest loc a fost înmormântat corpul lui Santiago.
O explicaţie de a înţelege călătoria atât de lungă a corpului neînsufleţit al Apostolului Santiago din Palestina până în Galicia, o găsim în mărturiile Sfântului Heronimo, care face referire la înţelegerea dintre apostoli, înainte de plecarea lor în misiune, că după moarte „Fiecare se va odihni în provincia, unde a propovăduit Evanghelia” .
În Molitvenicul apostolesc din sec. VI, se vorbeşte detaliat despre propovăduirea Creştinismului de către Santiago în Spania şi înmormântarea lui în Arca Marmárica. În a doua jumătate a sec. VII acest fapt este răspândit pe cale orală.
Odată cu ocuparea Spaniei de către arabi a crescut instabilitatea politică, socială, religioasă iar tradiţia iacobină în Spania a intrat într-o perioadă de declin.
După luptele de la Covadonga, în Asturia, a fost întemeiat un mic regat prin care s-a încercat reunificarea monarhiei hispanovisigode. Unul dintre cei mai importanţi regi din acea perioadă, Alfonso al II el Castro, care a guvernat o perioadă lungă (între a.a. 791 – 842) a instituit capitala în oraşul Oviedo. A construit numeroase biserici, palate şi alte clădiri de menire socială, reînviind faima de pe timpuri a acestor locuri, fapt ce a adus şi la consolidarea rezistenţei antiarabă.
După ridicarea la cer a Domnului nostru, Isus Hristos, Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeo, a continuat activitatea sa apostolică în Ierusalim. Apoi, a mers cu aceeaşi misiune, în Andalucia, sudul Spaniei, a traversat teritoriul Portugaliei (Coimbra, Braga ş.a.) şi a ajuns în Nordul Spaniei, la Iria Flavia, în Galicia, urmându-ţi apoi drumul spre Estul peninsulei - Lugo, Zaragoza, Valencia, pe coasta Mediterană a Spaniei, de unde s-a întors în Palestina.
La întoarcere a întâlnit o interdicţie severă a Creştinismului. A fost arestat în Cetatea Herodit Agrine şi condamnat la moarte prin decapitare. Doi discipoli de ai săi – Atanasio şi Teodoro au furat corpul decapitat şi cu o barcă din piatră le-au adus înapoi pe pământul spaniol, mai precis în Iria Flavia, nu departe de actualul PADRON.
Călătoria riscantă a continuat pe uscat. Cu carul tras de boi, corpul a fost adus până în pădurea din preajma localităţii Libredón, loc unde boii au refuzat să mai meargă. Acest fapt, a fost luat ca semn divin şi în acest loc a fost înmormântat corpul lui Santiago.
O explicaţie de a înţelege călătoria atât de lungă a corpului neînsufleţit al Apostolului Santiago din Palestina până în Galicia, o găsim în mărturiile Sfântului Heronimo, care face referire la înţelegerea dintre apostoli, înainte de plecarea lor în misiune, că după moarte „Fiecare se va odihni în provincia, unde a propovăduit Evanghelia” .
În Molitvenicul apostolesc din sec. VI, se vorbeşte detaliat despre propovăduirea Creştinismului de către Santiago în Spania şi înmormântarea lui în Arca Marmárica. În a doua jumătate a sec. VII acest fapt este răspândit pe cale orală.
Odată cu ocuparea Spaniei de către arabi a crescut instabilitatea politică, socială, religioasă iar tradiţia iacobină în Spania a intrat într-o perioadă de declin.
După luptele de la Covadonga, în Asturia, a fost întemeiat un mic regat prin care s-a încercat reunificarea monarhiei hispanovisigode. Unul dintre cei mai importanţi regi din acea perioadă, Alfonso al II el Castro, care a guvernat o perioadă lungă (între a.a. 791 – 842) a instituit capitala în oraşul Oviedo. A construit numeroase biserici, palate şi alte clădiri de menire socială, reînviind faima de pe timpuri a acestor locuri, fapt ce a adus şi la consolidarea rezistenţei antiarabă.
Pe timpul domniei sale a avut loc deshumarea magică a mormântului Apostolului Santiago. Iată ce mărturii a păstrat istoria: În a. 1077, un sihastru, pe nume Pelayo, care trăia în pădurea din preajma localităţii Libredón a observat în timpul nopţii nişte lumini enigmatice ce semănau cu o “poiana de stele” (“Copmostela”, în limba spaniolă). A comunicat despre cele văzute episcopului din Iria Flavia, care sosind la faţa locului a înţeles, că era vorba despre locul înmormântării Apostolului la Arca Marmárea. Episcopul a înştiinţat despre acest fapt şi pe regele Alfonso al II. Regele a organizat o vizită în acest loc. A rămas impresionat de cele văzute şi a ordonat ridicarea la mormântul Apostolului a unei bisericuţe în stil asturiac. Episcopul Teodomiro a transferat reşedinţa episcopală în Compostela. Din acest moment, nu de parte de locul numit, Finistere (capătul Pământului), a fost oficializat locul mormântului Apostolului Sfântul Iacob. Drumul spre Finistere, în toate hărţile Europei, a fost marcat ca „Calea lactee”.
De-a lungul timpului, pelerinajul pe Drumul lui Santiago, a avut perioade de popularitate dar şi de interdicţii:
• în sec. IX – X a fost marcat de lupta politică, religioasă şi militară. În aceste timpuri grele pentru Spania, spiritul Apostolului a fost de mare ajutor în consolidarea sentimentului de patriotism, de mobilizare la luptă împotriva ocupaţiei arabe. Pe seama lui se creează legende despre biruinţe miraculoase obţinute în lupte grele cu susţinerea apostolului . Pe atunci armatele creştine porneau ofensivele militare sub lozinca: ” Santiago y cierra Espana” ( În numele lui Santiago la luptă Spania!”) . A devenind un simbol al creştinismului european.
• Apogeul consolidării Drumului lui Santiago a coincis cu perioada romană, sec. XI. Biserica creştină susţinută de clasa dominantă, prin donaţii substanţiale, a contribuit la înbunătăţirea Drumului prin construcţii de poduri, biserici, mănăstiri, spitale, şi alte obiective de menire socială, în deosebi a fost favorizat „Drumul francez”. Aceasta a contribuit la creşterea numărului de pelegrini.
De-a lungul timpului, pelerinajul pe Drumul lui Santiago, a avut perioade de popularitate dar şi de interdicţii:
• în sec. IX – X a fost marcat de lupta politică, religioasă şi militară. În aceste timpuri grele pentru Spania, spiritul Apostolului a fost de mare ajutor în consolidarea sentimentului de patriotism, de mobilizare la luptă împotriva ocupaţiei arabe. Pe seama lui se creează legende despre biruinţe miraculoase obţinute în lupte grele cu susţinerea apostolului . Pe atunci armatele creştine porneau ofensivele militare sub lozinca: ” Santiago y cierra Espana” ( În numele lui Santiago la luptă Spania!”) . A devenind un simbol al creştinismului european.
• Apogeul consolidării Drumului lui Santiago a coincis cu perioada romană, sec. XI. Biserica creştină susţinută de clasa dominantă, prin donaţii substanţiale, a contribuit la înbunătăţirea Drumului prin construcţii de poduri, biserici, mănăstiri, spitale, şi alte obiective de menire socială, în deosebi a fost favorizat „Drumul francez”. Aceasta a contribuit la creşterea numărului de pelegrini.
În a. 1073 începe construcţia catedralei pe care o admirăm şi astăzi, ca un simbol al epocii pelerinajului roman (a treia la număr, a doua a fost construită de Alfonso III, a. 899) .
• Sec. XII-XIII au fost marcate de aprobarea de către biserica romană a anului iacobin. Anul, în care ziua de comemorare a Sfântul Iacob, 25 iulie, cade duminica, este considerat ca An Sfânt iar pelerinii care săvârşesc pelerinajul în acest an l-i se iartă toate păcatele, cu condiţia să primească Diploma de pelerin, Compostelana, să săvârşească Sfânta mărturisire şi să asiste la Sfânta liturghie.
• În sec. XIV, marcat de bântuirea ciumei negre, numărul pelegrinilor s-a micşorat substanţial. Iar apariţia (peste 200 de ani) a protestantismului a influenţat în mod nefast starea de spirit a Drumului spre Cîmpul de Stele. Pastorul Lutero, îndemna creştinii să nu meargă la mormântul lui Santiago deoarece, zicea el, nu se ştie cine de fapt este înmormântat în acest mormânt.
• În a.a. 1587 – 1602, arhiepiscopul de Santiago, Don Juan de Sanclemente y Torquemada sub presiunea căpeteniei piraţilor, Francis Drake, care ameninţa cu distrugerea Catedralei şi a mausoleului apostolului, a deschis mormântul dar nu a lăsat mărturii, secretul celor văzute a fost dus cu el pe lumea celor drepţi. Acestea şi alte motive au contribuit la scăderea popularităţii pelerinajului pe Drumul lui Santiago, până intr-atât, că la 25 iulie 1867, conform cronicilor timpului, compostelana a fost ridicată doar de câtiva zeci de pelegrini.
• În a. 1879 arhiepiscopul de Santiago, Payá Rico, redeschide mormântul Apostolului. Convoacă o expertiza ştiinţifică a savanţilor spanioli , care certifică, că rămăşiţele pământeşti din mausoleu aparţin apostolului Santiago. Papa Leon al XIII si Bula Deus Omnipotens au aprobat acest document.
Fără îndoială, ultimul sfert al sec. XX poate fi considerat ca o perioadă de renaştere a Drumului spre Santiago. Este cert faptul, că mulţi pelerini îl parcurg ca pe un traseu turistic, graţie infrastructurii bine dezvoltate. Dar este incontestabil şi faptul, că Drumul iacobin şi-a câştigat faima în primul rând graţie energiei pozitive acumulate pe parcursul atâtor secole şi a valorilor sale spirituale şi culturale de care Omul contemporan a rămas văduvit în epoca materialismului.
Aşezarea geografică şi magia astrologică, probabil au contribuit la consolidarea magnetismului care de ani de zile provoacă mii de pelerini spre Drumul lui Santiago.
Camino de Santiago, din a. 1993, este declarat Patrimoniu al Umanităţii şi se află sub protecţia UNESCO,
În Spania există multe cărări ce-ţi poartă paşii pe urmele lui Santiago. Libertatea de a alege este mare. Toate sunt marcate cu simbolul Drumului şi anume: săgeata galbenă, scoica cu razele îndreptate spre Santiago de Compostela şi bastonul cu tărtăcuţa de bostănel în vârf.
• Sec. XII-XIII au fost marcate de aprobarea de către biserica romană a anului iacobin. Anul, în care ziua de comemorare a Sfântul Iacob, 25 iulie, cade duminica, este considerat ca An Sfânt iar pelerinii care săvârşesc pelerinajul în acest an l-i se iartă toate păcatele, cu condiţia să primească Diploma de pelerin, Compostelana, să săvârşească Sfânta mărturisire şi să asiste la Sfânta liturghie.
• În sec. XIV, marcat de bântuirea ciumei negre, numărul pelegrinilor s-a micşorat substanţial. Iar apariţia (peste 200 de ani) a protestantismului a influenţat în mod nefast starea de spirit a Drumului spre Cîmpul de Stele. Pastorul Lutero, îndemna creştinii să nu meargă la mormântul lui Santiago deoarece, zicea el, nu se ştie cine de fapt este înmormântat în acest mormânt.
• În a.a. 1587 – 1602, arhiepiscopul de Santiago, Don Juan de Sanclemente y Torquemada sub presiunea căpeteniei piraţilor, Francis Drake, care ameninţa cu distrugerea Catedralei şi a mausoleului apostolului, a deschis mormântul dar nu a lăsat mărturii, secretul celor văzute a fost dus cu el pe lumea celor drepţi. Acestea şi alte motive au contribuit la scăderea popularităţii pelerinajului pe Drumul lui Santiago, până intr-atât, că la 25 iulie 1867, conform cronicilor timpului, compostelana a fost ridicată doar de câtiva zeci de pelegrini.
• În a. 1879 arhiepiscopul de Santiago, Payá Rico, redeschide mormântul Apostolului. Convoacă o expertiza ştiinţifică a savanţilor spanioli , care certifică, că rămăşiţele pământeşti din mausoleu aparţin apostolului Santiago. Papa Leon al XIII si Bula Deus Omnipotens au aprobat acest document.
Fără îndoială, ultimul sfert al sec. XX poate fi considerat ca o perioadă de renaştere a Drumului spre Santiago. Este cert faptul, că mulţi pelerini îl parcurg ca pe un traseu turistic, graţie infrastructurii bine dezvoltate. Dar este incontestabil şi faptul, că Drumul iacobin şi-a câştigat faima în primul rând graţie energiei pozitive acumulate pe parcursul atâtor secole şi a valorilor sale spirituale şi culturale de care Omul contemporan a rămas văduvit în epoca materialismului.
Aşezarea geografică şi magia astrologică, probabil au contribuit la consolidarea magnetismului care de ani de zile provoacă mii de pelerini spre Drumul lui Santiago.
Camino de Santiago, din a. 1993, este declarat Patrimoniu al Umanităţii şi se află sub protecţia UNESCO,
În Spania există multe cărări ce-ţi poartă paşii pe urmele lui Santiago. Libertatea de a alege este mare. Toate sunt marcate cu simbolul Drumului şi anume: săgeata galbenă, scoica cu razele îndreptate spre Santiago de Compostela şi bastonul cu tărtăcuţa de bostănel în vârf.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulţumesc pentru vizită şi mai poftim!