Am servit dejunul comun, într-o atmosferă foarte agreabilă, ne-am luat rămas bun de la gazdele primitoare şi am pornit la drum. Lola, prietena mea a încheiat călătoria aici, se întoarce acasă. Eu am rămas puţin cam speriată, dar am fost luată sub protecţa Iluminadei a lui Francisco, Rosario şi alt Francisco, cu care am parcurs primii 5 km. Am discutat pe diferite teme, am arătat fotografii de familie, discuţii de cunoştinţă. Traseul trecea prin lanuri de grâu, pagişti frumoase însoţite de un relieful muntos al Pirineilor. Persoanele sus numite aveau experienţă solidă în ale Camino-ului şi curând am fost nevoită să cedez în faţa ritmului lor de mers. Restul distanţei de 25 km. i-am parcurs singură-singurică. 8 dintre ei au fost cam duri, pe marginea caroseriei. Mai era şi o zi aridă, dar când te mişti nu e atât de greu de suportat căldura. De departe se zăreau apele iazului Yesa de culoarea turchesei care îmi solicita mereu atenţia şi îmi apărea în vizor după fiecare curbă a drumului tot mai aproape. Am urcat un povârniş de vreo 4 km. şi am intrat intr-o pădure mare şi veche. Aveam impresia că mă aflu în Ţara poveştilor cu Strâmbă-Lemne. Am mers şi am mers 13 km. printr-un tunel format din crengile copacilor. Foarte pitoresc! Dar la un moment am căzut în disperare, aveam impresia că nu mai ies la lumină, că am rătăcit drumul, deşi urmam sigur, direcţia săgeţii galbene. În sfârşit am ieşit la o margine. Era localitatea Ruesta. O localiate abandonată din a. 1959, locuită în prezent doar pe timpul verii, de personalul ce deserveşte complexul turistic de aici. Istoria ei, coboară adînc în trecut. A fost o cetate musulmană, abandonată în sec. X, curând, în sec. XI a fost construită mănăstirea San Juan, rămăşiţele căreia se văd şi actăzi. Ruinele caselor de locuit, a bisericilor (sec. X, sec. XVI) ce s-au păstrat, vorbesc despre trecutul important al acestei localităţi.
Am luat pensiunea deplină, altă opţiune nu era. Prietenii mei,s-au bucurat mult când am ajuns, probabil erau şi ei îngrijoraţi pentru mine. Toţi erau deja cazaţi, chiar şi Ana cu băieţii (de 14 şi 15 ani) , care sosise şi de data aceasta cu un taxi (aveau toţi picoarele pline de bătături cu lichid). Am servit prânzul în comun. Apăruse şi pelerini noi. Puţină odihnă şi apoi împreună cu Iluminada şi Francisco am ieşit să văd ce este interesant. M-a impresionat mult natura, duna iazului Yese, monumentele istorice. A fost o zi frumoasă şi grea. Mă dureau muşchii de atâtea urcuşuri şi coborâşuri. Dar salvarea a venit iarăşi din partea lui Francisco. Sărmanul, căra după el vreo 3 kg. de medicamente pentru a trata dureile pelerinilor. A făcut masaj şi a tratat bătăturile la toţi pelerinii. Bravo lui, m-am convins că are un suflet mare! Cina a decurs animat cu multe discuţii. Până la urmă am concluziomat: a meritat efortul din prima jumătate de zi. A fost o zi superbă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulţumesc pentru vizită şi mai poftim!